Un minor a murit, după ce s-a răsturnat cu un automobil. Accidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 06:00 raionul Soroca, în apropiere de localitatea Cosăuți.
Ajunși la fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că, un adolescent de 15 ani ar fi sustras pe ascuns cheia și apoi a răpit automobilul de marca Toyota RAV-4 din curtea casei unei rude, locuitor al municipiului Soroca.
Ulterior, împreună cu alți doi amici, un băiat de 16 ani și o fată de 15 ani, ambii locuitori ai municipiului Soroca, au decis să se plimbe pe traseu. Pe parcurs, băiatul de 15 ani a decis să-i permită amicului de 16 ani să conducă automobilul. În timpul conducerii, acesta nu a ținut cont de situația rutieră, ajungând pe o porțiune de drum neiluminat sub formă de curbă în pantă, nu a adaptat viteza care i-ar garanta siguranța în traficul rutier, având exces de viteză a pierdut controlul volanului, intrând într-o fâșie forestieră.
În consecință, mijlocul de transport s-a inversat tamponându-se într-un copac.
În urma impactului, conducătorul mijlocului de transport în vârstă de 16 ani a decedat până la sosirea echipajului medical. Pasagerii din automobil, fata și băiatul de 15 ani, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ulterior fiind supuși testării alcoolscopice, s-a constat că băiatul de 15 ani avea consum de alcool, 0,35 mg/l.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.