
România va dona 100.000 de doze de ser împotriva COVID-19 Republicii Moldova. Șeful statului, Maia Sandu, a făcut anunțul pe o rețea de socializare.
Totodată, potrivit președintelui, autoritățile de la București au aprobat și decizia de a oferi țării noastre spre revânzare câte 200.000 de doze de vaccin pe lună.
“Începând cu această lună, vom putea cumpăra cantitățile necesare de vaccin din loturile disponibile în România, la prețul negociat de Uniunea Europenă”, a scris Sandu.
Președintele a mulțumit statul vecin pentru serurile care urmează să fie donate.
“Le mulțumesc din suflet domnului Președinte Klaus Iohannis, Prim-ministrului Florin Cîțu, tuturor românilor pentru ajutorul imens în aceste vremuri”, a menționat șeful statului.
De asemenea, Sandu solicită autorităților moldovenești să deschidă posibilitatea de imunizare pentru toate categoriile de cetățeni.
Amintim că vaccinarea anti-COVID-19 a început pe 2 martie în Republica Moldova. De la demararea campaniei de imunizare, potrivit autorităților, 18.319 de persoane s-au vaccinat complet împotriva COVID-19.